Vicenzia este un oraş vechi situat la cam 50 de minute nord-est de Veneţia. Aici se află compania de apă Aqua Lissa, un client al HLE. HLE face, de asemenea, afaceri cu cu St. Leonhart din sudul Germaniei care vinde apă, ce crează cristale minunate de apă.

De data aceasta, seminarul a fost organizat de compania Aqua Lissa. Seminarul începe la 8:30 seara, astfel că am fost să vizităm fabrica companiei Aqua Lissa şi sursa de apă.
La intrarea în fabrică se află un poster cu cristalul “Thank you”.

Cel din stânga este preşedintele Mateo, care rezonează foarte mult cu idea de iubire şi recunoştinţă faţă de apă. Iar cea mai din dreapta este Elena, cea care a făcut design-ul sticlei pentru apă.

Sticla pentru apă pe care a proiectat-o Elena. Arată apei cuvântul iubire.

Se spune că sursa de apă vine de la câteva mii de metri adâncime.

În faţa căreia scrie:
Apă te iubim
Apă, îţi mulţumim
Apă, te respectăm
Am repetat cu toţii aceste cuvinte, după Elena.

La seminarul din această seară au venit cam 500 de oameni. Cam 100 dintre aceştia, fie au stat în picioare, fie s-au aşezat pe podea. Am auzit că au mai fost încă vreo 200 care nu au mai încăput în sală.

Poate datărită faptului că intrarea a fost liberă , dar au fost şi oameni care au venit tocmai din Veneţia şi Bolonia. Filmul nu rulează încă în Italia; să fie oare „Mesajul Apei” cel care i-a adus pe aceşti oameni aici? Persoana care ma prezentat este un faimos medic local.

Hannover este localizat în partea de nord a Germaniei. Am fost aici acum trei ani cu ocazia unui seminar organizat de Christine, proprietara unei librării.

Seminarul de anul acesta este organizat tot de către ea. A organizat foarte bine acest seminar şi a fost mult mai uşor pentru mine, pentru că sala în care va avea loc seminarul se află în hotelul la care locuim. Sala, care are capacitatea de 500 de persoane, a fost plină şi a mai fost nevoie să se aducă în plus 50 de scaune pentru a
încăpea cu toţii.

Yukiko Hirakita, un angajat de la HLE (Hado Life Europe) locuieşte cam la o oră şi jumătate de mers cu maşina de Hannover, astfel că a venit să mă ajute astăzi. Este o femeie inteligentă care a absolvit Universitatea din Tokyo, este mamă a trei copii şi căsătorită cu un neamţ. Ea a rezonat cu munca mea şi se ocupă, în principal, cu organizarea seminariilor pentru mine, noi nu vorbim deloc germană.

Pentru aceia dintre voi care sunteţi interesaţi în a organiza seminarii în Europa, vă rog să o contactaţi pe ea înainte. O puteţi contacta în limba engleză sau germană. (hirakita@hado-life-europe.com)

Astfel că astăzi, nu a fost nimeni care să facă fotografii, deci nu am nici o fotografie să vă arăt. Aş vrea, totuşi, să vă arăt unele dintre sferele luminoase care apar din când în când în fotografiile de la seminairile mele. Este posibil ca datorită faptului că vorbesc despre spirite şi stafii la seminariile mele, ele vin să mă sprijine. Voi ce
credeţi? Cine spune că ar trebui să şterg lentila aparatului de fotografia mai des?

La Graz (stânga sus)

Graz (dreapta sus)

New Jersey (mijloc sus, sfere luminoase mici, medii şi mari)

Cairo (stânga sus)

Seminarul din Cairo(două în stânga sus)

Seminar în Mexic (stânga sus)

Seminar în Bogota(mijloc-stânga sus)

Sala în care am susţinut seminarul care a început la ora 7 seara a fost plină de oameni care au stat şi în spate, şi au mai fost încă vreo 50 care nu au mai putut intra.

Se pare că locurile în care rulează filmul aduce întotdeauna mulţi oameni la seminarul meu. Sunt foarte recunoscător producătorilor acestui film.

Acest oraş a fost unul dintre primele locuri în care am susţinut unul dintre seminariile mele în Europa, acum 6 ani. Am fost impresionat când mi-am dat seama cât de mare şi răspândită a devenit acesată idee. M-a făcut să realizez că dacă este vorba despre adevăr şi cineva crede în el suficient de mult, acesta va ajunge la mulţi
oameni.

Apropo, înainte de seminar, am plecat împreună cu Pierre să-l vizităm pe Klaus Hessmann care locuieşte cam la o oră de mers cu maşina de Stuttgart. (Stuttgart. (vă rog să citiţi jurnalul din 7 martie, despre Klaus)

Ne-am propus să măsurăm proprietăţile vindecătoare ale pietrei muzicale a lui Klaus, folosid aparatul lui Pierre.

Am petrecut un timp foarte preţios şi contstructiv împreună. În ultima perioadă am întâlnit tot mai mulţi oameni care au realizat cercetări unice şi interesante în unele domenii noi. În timp ce ascultam frumoasa muzică a lui Klaus, mi-am imaginat un loc în care diverşi oameni să se întâlnească şi în care fiecare să-şi împărtăşească liber ideile şi cercetările făcute.

În acea noapte l-am invitat pe Klaus pe scenă şi l-am prezentat publicului. Probabil mulţi oameni vor veni să beneficieze de vindecarea cu ajutorul muzicii.

Astăzi este a treia zi consecutivă de seminarii în Germania. Este destul de obositor să ai seminarii trei zile la rând; Cred că cel mai bine ar fi ca aceste seminarii să aibă loc la fiecare a doua zi.

Oricum, priveliştea pe care am văzut-o din avion azi, a fost foarte frumoasă. M-am bucurat la vederea numeroaselor câmpuri de muştar. Am auzit că se face ulei din aceste flori.

Seminarul din Frankfurt a fost realizat împreună cu prezentarea filmului “What the Bleep Do We Know”, astfel că, bineînţeles, biletul de intrare a fost cu ceva mai scump. Totuşi, au venit cam 500 de oameni la acest seminar. Aparent acest film a fost primit foarte bine în Germania şi rulează încă la 50 de cinema-uri din toată ţara.

Filmul a început să fie prezentat din noiembrie şi a fost vizionat cam de 200.000 de oameni, până acum. Filmul încă rulează, de aceea eu cred că acest film abordează o idee cu care rezonează mulţi germani.

Aceasta înseamnă probabil că va fi bine primit şi în Japonia , dar distribuitorii de film din Japonia nu l-au preluat încă nici acum. E păcat că sunt mult prea precauţi în ce priveşte astfel de lucruri. Totuşi, eu cred că de astfel de filme are nevoie Japonia acum. Nu există investitori care să nu ia în considerare aspectul legat de profit şi să
realizeze necesitatea difuzării unui astfel de film? Cred că japonezii şi-au pierdut curajul (şi cu el, şi puterea de exprimare).

Acum 6 ani am avut primul meu seminar la Munich Haar. Am fost foarte fericit că am avut mulţi participanţi atunci. Sala a fost plină şi azi. Simt că simţul responsabilităţii mi-a fost întărit.

Acum 6 ani nu aveam Power Point; foloseam proiector de diapozitive.Uneori soţia mea mai scăpa pe jos câte un diapozitiv, iar uneori nu mai mergea proiectorul.Îmi amintesc o mulţime de probleme.Fără animaţie sau muzică,probabil că prezentarea mea nu era atât de fascinantă ca şi azi.Totuşi,oamenii care au fost atinşi de lumea cristalelor de apă, mi-au dăruit multe aplauze.

În urmă cu trei ani am folosit pentru prima dată Power Point. La început am crezut că ne va fi prea dificil să-l folosim. Dar angajaţii m-au învăţat cum să-l folosesc,iar acum nu mai pot fără el. Era dependentă de calculator,dar acum este doar un operator sezonier. Este indispensabilă la seminariile mele. Timpul la care schimbă imaginile este perfect.Este soţia mea.

După acest seminar, va pleca singură la Amsterdam, unde locuieşte fiica mea. Ea ( fiica, nu soţia mea) este însărcinată şi este aproape de a-mi dărui al doilea nepot. M-am bucurat că Michelle a venit să mă vadă.

Renumitul Spiegel a făcut acest ulcior pentru apă, în colaborare cu ea. Ea este un fan al cărţii “ Mesajul apei” şi mă ajută foarte mult.Ea este, de asemenea, cea care sprijină NPO în ceea ce priveşte apa. Sper să pot continua să lucrez cu ea.

Apropo, organizatorii acestui seminar au fost cuplul de tineri din fotografia de mai jos .

Împreună cu Eva şi Martin

A fost prima dată când au organizat un asemenea evenimet.Am auzit că şi-au mai făcut unele grij, dar totul a mers foarte bine şi arătau foarte fericiţi.Vă mulţumesc foarte mult,Martin şi Eva!

Filmul “What the Bleep Do We Know?!” rulează la 70 de săli de cinema în Germania acum. Mulţumită acestui fapt, au fost mulţi oameni care au venit la seminarul meu. Am auzit că unii dintre ei nici nu au mai putut intra.

Am mai vizitat acest oraş cu doi ani în urmă. Am locuit atunci la un hotel în suburbii, astfel că nu am avut ocazia să văd bine oraşul. De data aceasta, am locuit la un hotel de lângă un loc faimos. M-aş fi plimbat prin vechiul oraş, dar picioarele mele nu funcţionează foarte bine şi m-ar fi durut dacă m-aş fi plimbat atât de mult pe străzile pavate cu piatră. Atfel că soţia mea s-a dus la plimbare singură, dar s-a întors foarte repede înapoi. Mi-a spus că nu s-a simţit bine fără mine.

Restaurantul la care am luat prânzul care a fost foarte gustos, era decorat cu flori frumoase şi cu păpuşi. Sparanghelul alb era de sezon şi ne-a plăcut foarte mult.

După seminar, am auzit că în cadrul campionatului mondial FIFA, pe data de 18 iunie, în acest oraş, va avea loc meciul dintre Japonia şi Croaţia. Dacă aş fi ştiut dinainte, aş fi rugat publicul să se roage pentru victoria Japoniei! Ei bine, aud deja cum unii spun că n-ar fi corect. Şi eu cred la fel.

Înaintea seminarului care era programat pentru această seară, am avut o conferinţă de presă la hotel. Au fost prezenţi mulţi jurnalişti, cu întrebări interesante.

Printre ei era şi un artist. Este vorba despre artistul care a creat design-ul cu “iubire şi recunoştinţă” pentru fundalul fântânii de la clădirea Nnaţiunilor Unite Vienna, cu trei ani în urmă. (vă rog să daţi click pe link-ul de mai jos pentru a citi jurnalul de atunci:http://www.masaru-emoto.net/english/ediary200311.html

La vremea aceea, nu se simţea foarte bine, astfel că nu l-am putut întâlni, dar de data aceasta a venit tocmai din Vienna pentru a mă întâlni.Mi-a adus şi o pictură foarte frumoasă. Sper să vă pot arăta pictura în acest jurnal, mai târziu.

După conferinţa de presă, am avut ocazia să mă fotografiez împreună cu manager-ul hotelului şi cu fiica sa. Au fost foarte ospitalieri. Vă mulţumesc.

Ea este medic şi se ocupă de departamentul medical la hotelului.Eu şi soţia mea, am beneficita din partea ei de câteva masaje foarte bune (şi băi termale, de asemenea).

Apropo,durerea de spate a soţiei mele s-a atenuat puţin datorită masajului şi a celor 4 băi termale. Dacă spatele ei nu s-ar vindeca, cine ar mai căra toate bagajele noastre grele? (bineînţeles că nu e vorba numai despre bagaje dar, dacă nu ar mai putea călători deloc?)

Cred că datorită ajutorului tuturor este mult mai bine acum. Vă mulţumesc. Au venit mulţi oameni la seminarul care a început la ora 7 seara. Biletele se vânduseră deja cu patru zile înainte şi când am ajuns la sală, am văzut cam 50 de oameni afară, care încercau să mai cumpere bilete. Ca rezultat,chiar dacă sala avea o capacitate de 900 de locuri, au venit cam 1000 de oamnei, incluzându-i pe cei care stăteau în spate. Aceasta este o veste foarte bună pentru un conferenţiar.

Seminarul a început cu un concert la vioară interpretat de un muzician în vârstă de 12 ani, Teruhisa Hiraki. El a interpretat două piese extraordinare. Cea care mi l-a prezentat a fost Yuko Iyobe o studentă la Hado-jyuku. Ea însăşi a fost în Austria pentru a studia muzica. Interpretarea lui Teruhisa a fost chiar mai bună decât îmi
spusese ea. Sunt sigur că va fi recunoscut pentru interpretarea sa extraordinară şi în Japonia.

După concert, nu m-am putut abţine să nu urc pe scenă şi să-i dau o îmbrăţişare.

Am realizat un experiment şi am trimis iubire şi recunoştinţă apei care se afla în laboratorul de la Institutul de Ştiinţă Noetică din San Francisco.Toată lumea a luat parte la experiment, s-au ridicat în picioare, şi-au împreunat mâinile şi au spus “Apă îţi mulţumim, apă, te iubim, apă,te respectăm” în limba germană.

În final,sub conducerea organizatoarei, Burgi care este şi o vindecătoare pranică, am trimis prana pozitivă cu speranţa de a elibera energia care s-a adunat şi care ar putea declanşa un cutremur în Japonia. În acest scop, am proiectat pe ecran o imagine mare a muntelui Fuji.

După seminar,am făcut o fotografie cu familia Hiraki. Dl. Hiraki cântă la oboi, iar dna Hiraki studiază de asemenea, muzica. Cred că Teruhisa a moştenit talentul din familie, având în plus şi atmosfera muzicală a oraşului Graz, care este cunoscut pentru muzica sa.

Seminarul a fost organizat de Burgi care, în urmă cu trei ani a mai organizat un seminar în Vienna, care a adus împreună 1500 de oameni, şi unul în Salzburg la care au participat 1400 de oameni. Iar în septembrie anul viitor, am discutat despre un eveniment pe care l-am putea organiza pe tema muzicii, în timpul festivalului de
muzică din Linz.

Fotografia de mai jos a fost făcută la aeroportul din Graz. În stânga se află Hans Schindler, cel care a inventat Hadoscan, iar în dreapta se află Burgi împreună cu partenerul ei. Ei s-au cunoscut atunci, dar s-au înţels foarte bine de la încept, ca şi cum ar fi fost prieteni de mulţi ani. Cred că ei vor lucra împreună şi în viitor.

Cu ajutorul apei, al Hado, sau prin mine, se creează multe legături de parteneriat în fiecare zi.

Din aeroportul Newark, New Jersey până în Frankfurt am făcut cam 6 ore şi 25 de minute. Este mult mai aproape să zbori din America în Europa decât din Japonia în Europa sau din Japonia în America. Din Frankfurt până la Graz ajungi într-o oră.

Odată ce ajungi în Europa, călătoria pare mai mult o activitate zilnică. În următoarele 3 zile, voi locui la un hotel cu apă termală numit Bad Blumau.

Am fost invitat de proprietarul hotelului, el fiind un fan al cristalelor de apă. După cum puteţi vedea în fotografie, acest hotel are o piscină cu apă termală, clădirea hotelului, camere de masaj şi camere individuale cu apă termală. Întreaga clădire se potriveşte foarte bine cu împrejurimile care au o arhitectură unică. Am auzit că a
fost clădit de cel mai faimos arhitect din Austria.

Pentru soţia mea care adoră izvoarele de apă termală, această invitaţie a venit ca două cadouri într-unul singur.Spun două, pentru că în avionul spre Frankfurt, nu a putut să doarmă bine şi a durut-o spatele. I se va vindeca spatele la acest hotel cu apă termală şi masaj de calitate?

Arhitectura unică se potriveşte foarte bine cu dealurile ce o înconjoară.

Arată de parcă ar fi scoasă dintr-o poveste.

Astăzi este ultima mea zi din turul de seminarii din America.De la începutul turneului american, începând cu 13 aprilie, am vizitat 16 zone diferite şi am vorbit unui număr de aproximativ 6500 de oameni, în total.

În călătoriile mele am la mine un diapazon cu ajutorul căruia demonstrez ce este vibraţia şi rezonanţa. Am făcut o treabă destul de bună şi de această dată.

Voi împlini în curând 63 de ani, astfel că nici din punct de vedere fizic nu-mi este prea uşor. Şi de câte ori m-am urcat într-un avion? La câte interviuri, rugăciuni sau ceremonii am participat? Deoarece nu-mi plac deloc lactatele sau carnea, mâncarea americană nu-mi place deloc.Şi există întotdeauna un mare stres din cauza diferenţei de limbă şi ambianţă.

Dar ceea ce mă deranjează pe mine cel mai mult este zgomotul care există în această ţară. De exemplu, sunetul maşinii de tuns iarba, aspiratorul, sirena maşinii de poliţie, aerul condiţionat dintr—un hotel ieftin, etc.Nu am avut nici măcar o singură noapte bună de somn de când am venit în America.

Pe deasupra, există şi o diferenţă de fus orar de trei ore în interiorul ţării. Datorită faptului că eu călătoresc de pe o coastă a Americii pe alta, mă lupt în mod constant cu acest decalaj orar.

Un alt lucru care mă pune faţă în faţă cu lipsa de prietenie şi ajutor din partea oamenilor din sectoarele de servicii de aici. Bineînţeles, există şi lipsa exerciţiului, deoarece nu am timp nici măcar să fac o plimbare din când în când.

Deci, nu credeţi că mă descurc, totuşi, destul de bine, dată fiind această situaţie? Motivul pentru care pot continua astfel se datorează rundelor de aplauze şi zâmbetelor pe care le primesc. Acestea au o vibraţie pozitivă atât de extraordinară,

încât elimină din mine orice vibraţie negativă pe care am acumulat-o de-a lungul acelei zile.
De asemenea, cea mai importantă componentă este prezenţa soţiei mele. Ea, de bună voie mă ajută la căratul bagajelor, îmi ascultă toate nemulţumirile care apar în viaţa de zi cu zi (şi, bineînţeles este şi frumoasă).Şi, de asemenea, apa Hado încărcată cu informaţia grâului, de la finalul fiecăriu seminar.

Iată-mă plecând spre locul cel mai bun în acest sens, Germania, cu Lufthansa 403!

Presupun că toţi cei care îmi citesc jurnalul ştiu despre Edgar Cayce, dar dacă nu, vă rog să-i vizitaţi pagina de web:
http://www.eccj.ne.jp/profile/eclife_fr.html

Am susţinut un seminar la Centrul Cayce, unde şi dvs. puteţi afla despre munca lui extraordinară. Era a doua sâmbătă din luna mai, Ziua Mamei. Biletele s-au vândut în totalitate. Va mulţumesc foarte mult.
În fotografia de mai jos este dr.Cayce, unul din nepoţii lui Edgar Cayce, care m-a prezentat publicului.

Sala care avea o capacitate de 300 de locuri, era plină. Erau cam 50 de oameni care stăteau în lângă uşă, în afara sălii, pentru a-mi asculta speech-ul.

Am vorbit despre reîncarnare din propria mea experienţă, lucruri pe care nu le împărtăşesc niciodată cu altcineva. Spre bucuria mea, speech-ul meu a fost primit cu ovaţii în picioare. Dacă vă interesează povestea mea despre reîncarnare, vă rog daţi click pe link-ul de mai jos pentru a accesa pagina cu Proiectul Iubire & Recunoştinţă faţă de Apă, pentru a vedea mesajul meu de Craciun de anul trecut.
http://www.thank-water.net/english/index.htm

Erau aici lucrări de artă , la fel ca şi motivul unui cristal de apă plasat la intrare.

Lângă lucrarea artistică se află Hiromasa de la Hado Life America. De fapt, el este cel deal doile fiu al meu.

La al doilea etaj era o librărie. Colecţia de cărţi spirituale de aici se spune că ar fi a doua din lume ca număr de volume.

Am găsit aici şi cărţile mele. Wow!

Există aici şi diverse facilităţi, cum ar fi, băi cu apă termală sau centre de tratament. În grădină am găsit un stâlp al păcii.

Stâlpul păcii a fost ridicat de Fundaţia pentru Pace - Goi Peace Foundation. Peste tot în ţară sau în fiecare oraş am văzut câte unul. Presupun că este aşa, pentru că oamenii care mă invită să susţin seminarii, iubesc pacea. Respect Fundaţia pentru Pace - Goi Peace Foundation.

Am trecut de serviciul de paşapoarte american a treia oară, din nou fără nici o problemă. Cred că ne-am făcut prea multe griji în acest sens.

Organizatorii ne-au dus la un retsaurant japonez local, seara trecută.

De 20 de ani, restaurantul SAKURABANA, face parte din comunitatea locală. După cum vedeţi în fotografia de mai jos, sushi-ul pe care dl.Takahashi l-a preparat pentru noi a fost foarte bun. Cred că sunt obişnuit ca sushi să fie pregatit de un japonez.

Simt asta în fiecare parte a lumii în care merg.

Seminarul a început la 10:30 în această dimineaţă, la care au venit 800 de oameni.
Populaţia oraşului este de 350.000 de locuitori, astfel că acesta este un procentaj mare, comparativ vorbind. Probabil există mulţi oameni inspiraţi spiritual în acest oraş.

Cel mai mult am fost impresionat de această femeie care şi-a folosit întregul corp şi trăsături ale feţei pentru a-mi prezenta seminarul în limbajul semnelor. După seminar am primit o mare rundă de aplauze,şi ovaţii în picioare, astfel că am invitat-o şi pe ea pe scenă pentru a primi aplauzele.

S-a format un şir lung pentru autografe.S-au vândut multe cărţi.

Ceremonia Apei

După seminar, cam de pe la ora două după-amiaza, s-a organizat o ceremonie a apei lângă lacul din apropiere. Char dacă a plouat, au venit aproximativ 400 de oamnei care s-au bucurat de diversele reprezentaţii timp de 2 ore.

Acest bărbat îmbrăcat în albastru este Omul Apei,o figură populară printre localnici.

dansând cu lebedele

A fost un bărbat îmbrăcat în alb (o lebădă?) care a dansat pe tot parcursul ceremoniei.

A fost, de asemenea, şi o reprezentaţie cu tobe japoneze,dar de ce aici în Burlington?

Iată şi un dans.

A apărut şi un shishimai! Specatcolul a fost minunat. A fost interpretat de o femeie din Nagano. A venit să-l înghită pe fiul meu Hiro, care era aşezat alături de mine.

Începutul reprezentaţiei cu 13 cercuri, realizată de un nativ.

Iată-l, toate cele 13 cercuri sunt conectate.

Pentru a însufleţi ceremonia, unii dintre cei care participau au luat sticle cu apă şi s-au plimbat cu ele deasupra capului.

Au aşezat apa în centru şi am început ceremonia de rugăciune.

Femeia îmbrăcată în roşu este Jessie, una din organizatorii întregului eveniment. Ea a condus rugăciunea exprimând iubirea, recunoştinţa şi respectul pentru apă şi pentru zeităţile fiecărei direcţii cardinale.

O apariţie specială a unui copil.

Apa la care ne-am rugat a fost dusă la marginea lacului şi au turnaţ-o înapoi în lac, în timp ce toţi cei care eram acolo, am cântat împreună. A fost atât de impresionant încât mi s-au umplut ochii de lacrimi.

Acesta este Stuart, aceeaşi persoană care a prezentat tobele japoneze şi shishimai în Burlington.Tatăl său a fost un misionar care a trăit în Japonia în timpul copilăriei sale. A trăit în Japonia timp de 14 ani, unde a învăţat să cânte la tobele tradiţionale japoneze şi shishimai.Vorbea foarte bine şi japoneza.

Aceasta este celălat organizator al evenimentului Dianne (în partea dreaptă)şi prietenul ei Robert împreună cu soţia sa. Ei s-au căsătorit în octombrie, anul trecut.

A plouat destul de tare în timpul celor două ore şi jumătate de ceremonie, dar cred că majoritatea din cei 400 de oameni care au fost prezenţi au rămas până la final.

Chiar şi pentru noi a fost destul de frig, dar am rămas bucuroşi până la sfârşit. Asta arată cât de impresionantă şi distractivă a fost întreaga reprezentaţie. Sunt sigur că şi apa din lac a fost foarte fericită.

Unul din lucrurile care m-a făcut fericit cu adevărat a fost faptul că un cor a creat un cântec despre iubire şi recunoştinţă şi l-a cântat în faţa întregului grup. Vorbesc din perspectiva faptul de a trimite apei iubire şi recunoştinţă timp de mai mult de 7 ani, şi am fost şi mai impresionat să văd că această idee se răspândeşte în lume în diferite moduri.

Vă mulţumesc foarte mult tuturor celor care aţi participat la ceremonie, şi ţie, Jessie, care ai făcu ca aceasta să devină realitate.

Ottawa este capitala Canadei. În fotografie puteţi vedea clădirea Parlamentului Canadian.

Ottawa este numit oraşul lalelelor. Astfel că se găsesc lalele frumoase în tot oraşul. Am auzit că o persoană olandeză din înalta societate a fost fosrte bine tratată în Canada, astfel că a trimis aici multe lalele pentru a-şi exprima recunoştinţa.

Am vazut şi lalele negre.

Clădirea din spate este hotelul la care am locuit şi, de asemenea, locul unde a avut loc seminarul.

Seminarul, organizat de editura Learning Annex a adus împreună vreo 250 de oameni. Cu toţii au ascultat cu multă atenţie.

După seminar,s-a format un şir lung de oameni care doreau un autograf.Eu mă străduiesc să semnez cât mai multe cărţi posibil.Scrisul meu este destul de dezordonat, astfel că nu-mi place să scriu mult când dau autografe oamenilor, dar atunci cînd dau autografe, simt cum devenim mai apropiaţi, le pot simţi căldura sufletească. De asemenea, am o ştampilă pe care scrie Iubire şi Recunoştinţă în japoneză, cu care ştampilez întotdeauna cărţile pentru a dărui putearea acestor cuvinte oamenilor.Din acest motiv, urmăresc să nu refuz acordarea de autografe,
indiferent cât sunt de obosit.

IIIHS înseamnă Institutul Ştiinţei Umane Integrale, aflat în Montreal.Organizatorul principal al acestui eveniment este, micuţa dar puternica doamnă, Marilyn de lângă mine.

(Nu am a avut ocazia să mă fotografiez cu ea anul acesta, chiar dacă am îmbrăţişat-o de patru ori, aşa că vă rog să-mi permiteţi să folosesc fotografia de anul trecut.)

Această convenţie este de fapt a 31-a,o lungă istorie pentru acest gen de convenţii. Cu 31 de ani în urmă, era pe vremea când eu aveam doar 31 de ani. Din câte ştiu eu, nu exista o organizaţie similară cu aceasta în Japonia la acea vreme.

Anul trecut am fost, de asemenea, invitat să vorbesc aici şi am simţit o emoţie calmă cunoscând istoria şi realizările acestei organizaţii. Datorită programului meu, am condus câteva workshop-uri şi am fost fericit să mă
aflu în faţa unui public foarte atent şi bine informat. Am putut avea astfel, o discuţie fructuoasă, de vreo cinci ore, în total.

Mi-ar face plăcere să particip în fiecare an la o astfel de convenţie cu o asemenea
istorie remarcabilă.

în timpul workshop-ului

După convenţia de la Toronto de luna trecută, am fost invitat din nou la convenţia I CAN DO IT (Eu pot face asta) organizată de Hay House la Las Vegas. Cred că sunt 20 de ani de când am fost ultima oară în acest oraş.
După cm vedeţi, este o minune cum am devenit exact ca ceilalţi turişti japonezi când am ajuns în Las Vegas. Cred că am exagerat puţin când ne-am făcut o astfel de fotografie lângă limuzina care a venit să ne ia de la aeroport.

Seminarul care a avut loc la sala de conferinţe a hotelului Veniţian (care avea bineînţeles şi casino) era plină aproape numai cu femei, fane Hay House.

Petrecerea de la cină organizată în cinstea autorilor a avut loc la un restaurant de lângă canalul Veneţian.

Am avut ocazia să-l întâlnesc pe dr-ul Wayne Dyer, din nou. L-am rugat să transmită un mesaj video fanilor săi din Japonia, iar el ne-a oferit cu generozitate acest mesaj.

Împreună cu Gary Renard, a căriu carte a fost, de asemenea, publicată în Japonia.

Acesta este preşedintele editurii Hay House, Reid Tracy.El era contabil pe vremea când Louise Hay era preşedinte. Are o vibraţie( Hado)foarte calmă şi minunată.

Împreună cu Carol Ritberger,un autor pe care l-am întâlnit în Orlando şi Toronto.

Sonia, una dintre autoarele pe care am întâlnit-o în Toronto unde venise împreună cu fiica ei( în partea stângă).

Dacă mă gândesc bine, în ultimele două săptămîni s-au petrecut multe lucruri.

23 aprilie – mi s-a refuzat intrarea în SUA la graniţa Canadei.
26 - am intrat în SUA fără nici o problemă
7th - am primit un premiu la seminarul din Tampa
29/30 – odihnă şi un seminar în Bahamas
1 mai- seminar la Baton Rouge
--- mi-am reamintit incidentul cu dl. Abe.
2 - New Orleans,ceremonia apei la Lacul Ponchantrain
--- am vizitat zonele afectate de uragan ( ar fi trebuit să văd daunele înainte
de a conduce ceremonia).
4th - un oraş liniştit şi bogat, Houston.
6th - un oraş de distracţii în mijlocul deşertului.

Acestea au fost două săptămîni pline de suişuri şi coborâşuri . La fel ca vibraţia(hado). Mai ales diferenţa dintre ceea ce am vazut în New Orleans şi Las Vegas a fost foarte interesantă. Pe de-o parte, un loc cu prea multă apă, fără oameni şi fără speranţă. Pe de cealaltă parte, un deşert cu bani, oameni şi foc
(luminile din noapte),şi plin de lăcomie.
Este o foarte mare diferenţă între energiile celor două locuri.Nu există vreo cale de a le combina?

Aeroportul din Houston se numeşte George Bush. A fost numit astfel după tatăl prezentului preşedinte al Statelor Unite. Aici se află, de asemenea şi NASA. Houston era unul din oraşele pe care îmi dorisem să le vizitez într-o zi.

Aici, seminarul a fost organizat de un grup educaţional, în mod special de cele două femei extraordinare Kath şi Pat. Am luat cina la ferma lui Kath, împreună cu încă vreo 20 de susţinători.

La fermă erau nişte cai foarte frumoşi care păşteau. Era o privelişte foarte diferită faţă de dezastrul din New Orleans.

Mai erau aici şi doi câini mari cu care soţia mea s-a împrietenit imediat.

Prânzul de astăzi l-am luat îmreună cu vreo 20 de persoane, majoritatea femei.

După un prânz delicious, preparat din legume organice,am avut cam o oră în care am răspuns la întrebări. Am fost impresionat de profunzimea întrebărilor şi am simţit că mulţi dintre ei şi-au făcut timp şi mi-au citit cartea.
Femeia în cămaşă roşie este una dintre organizatoare, Pat.

După cum vedeţi, majoritatea sunt femei. Sunt întotdeauna susţinut de energia femeilor. Aici ne rugam pentru oamenii care au fost afectaţi de uraganul Katrina.

Am întâlnit şi o femeie japoneză la acest seminar.

Soţia mea a aflat că femeia este, ca şi ea din Yayoi-cho din Nakano. Astfel că s-au înţeles foarte bine încă de la început,iar după seminar, ne-am dus împreună la un restaurant japonez.

Numele ei este Masako Imoto, fosrte asemănător cu numele locului meu de naştere. Bineînţeles că şi noi ne-am înţeles foarte bine.

Domnişoara din stânga mea este fiica ei, Tania. Acum 18 ani, Masako a născut-o pe Tania şi s-a mutat la Houston. A preluat postul de vice-preşedinte la compania tatălui său. Cred că a muncit din greu pentru a se adapta noului mediu. Ea nu ne-a spus asta, dar am sentimentul că aşa a fost.

În acel timp, s-a despărţit de tatăl Taniei şi şi-a crescut singură fiica. Când mama ei s-a dus la toaletă, Tania ne-a spus cum obişnuis să-i facă viaţa grea mamei sale, din cauza faptului că a crescut fără tată, dar acum, că are deja 18 ani, va urma un colegiu la Baltimore pentru a studia relaţiile internaţionale pentru a deveni diplomat; îi este foarte recunoscătoare mamei sale şi o iubeşte foarte mult.Am fost fosrte mişcaţi să auzim aceste lucruri de la ea.

Am întâlnit mulţi rezidenţi japonezi în diferite părţi ale lumii, dar majoritatea lor sunt femei. Am realizat că toate sunt femei foarte puternice, care îşi cresc copiii şi devin parte din comunitatea în care se află. Se pare că femeile japoneze se adaptează mai uşor şi se pricep mai bine să-şi găsească un loc în afara Japoniei,
decât bărbaţii japonezi.

Tania, şi eu am studiat relaţiile internaţionale. Sper să ai ocazia să călătoreşti prin lume ca şi mine, ca diplomat. Sper să avem ocazia să ne revedem.

Aceştia sunt organizatorii seminarului.

În stânga este Daria,unul dintre instructorii Hado, iar în dreapta este dr. Roca de la Wholistic Wellness Network. Împreună cu organizaţia lor, am realizat o ceremonie a apei la lacul Ponchantrain, lac care înconjoară jumătate din New Orleans.

Ceremonia a început la 11 am şi au participat vreo 150 de oameni.
Chiar dacă era în timpul săptămânii, mulţi au venit chiar din New Orleans sau Baton Rouge. Aproape toţi cei prezenţi au fost afectaţi într-un fel sau altul de uraganul de anul trecut.

I-am rugat pe oameni să se roage pentru apa pe care am luat-o din lac şi am pus-o într-o sticlă. Folosim întotdeauna această tehnică, atunci când cantitatea de apă este mai mare decât numărul de oameni prezenţi la rugăciune. În acest fel, energia oamenilor se poate focaliza mai uşor.

Ne-am împreunat fiecare mâinile în rugăciune pentru această apă şi am spus ,Apă, te iubim, apă, îţi mulţumim, apă te respectăm.

I-am cântat apei o muzică de Beethoven.

Am luat apa pentru care ne-am rugat şi am aruncat-o înapoi în lac. Rugăciunile şi gândurile nostre s-au împrăştiat imediat în tot lacul.

După-amiaza, cei doi m-au dus într-o parte a oraşului care fusese foarte afecată de inundaţii. A fost foarte şocant să văd acele zone distruse. De fapt, nu a plouat fosrte mult în timpul uraganului Katrina, dar vântul puternic a împins apa din lac şi din canal, care a distrus 250.000 de locuinţe şi nu s-a retras decât peste vreo 10 zile.

Era evident din ceea ce vedeam că după ce o casă ajunge sub apă, nu se mai poate locui în ea. Au trecut mai mult de 8 luni de zile de la acel dezastru, dar partea cea mai afectată a oraşului arată şi acum ca un oraş bântuit de stafii. Când se vor întoarce acei oameni? Când se va realiza un proiect de reconstruire a caselor?

Ca persoană care am călătorit în jurul lumii vorbind despre frumuseţea şi pacea apei, m-am simţit şocat şi înfricoşat. Totuşi, în acelaşi timp, am simţit un şi mai mare impuls de a continua ceea ce fac.

Pentru a nu uita această privelişte, am făcut mai multe fotografii. Vă rog să-mi permiteţi să împărtăşesc cu dvs. câteva dintre ele.

Am intrat într-una din case. Aceasta este casa unui prieten de-al dr-ului Roca. El ne-a dat permisiunea de a intra înăuntru.

Am fost şocat în faţa acestei privelişti.

Baton Rouge es te un oraş aflat la aproximativ 100Km depărtare de NewOrleans . Aici locuişte Daria , unul din instructorii Hado . Am întrebat-o dacă aş putea organizaun seminar voluntar la New Orleans pentru oamenii care au fost afectaţide uraganul Katrina .

Ca rezultat , a fost totuşi prea dificil să aven un seminar în New Orleans , astfel că ne-am hotărât să-l organizăm în BatonRouge unde s-au mutat mulţi dintre cei care fuseseră afectaţi de uragan .

Seminarul a în ceput la oraciciî n acea după-amiază . La descidere , un grup local , numit Holistic Wellness Network( Reţeaua Holistică pentru Bunăstare) mi-a înmânat un premiu .
Seminarul adecurs bine , cu un public deaproximativ 200 de oameni .

După aceea , am avut o ceremonie la o biserică din apropiere . Am găs it două pietre memoriale în grădina biserici i , care comemorează un incident trist pe care mulţi japonezi şi - l amintesc încă .

S-a petrecut cu aproximativ 10 ani în urmă, un icident pe care mi-l amintesc ca incidental d-lui Abe .Fiecare piatră are o semnificaţie , iar tatăl d-lui Abe le-a trimisd in Japon ia . Mi - am împreunat mâinile şim-am rugat pentru el .

Incidentul cu dl . Abe ,
Octombrie 1992 . În timp ce se îndrepta spre o petrecere de Halloween , un student japonez de 16 ani a fost confundat cu un hoţ şi împuşcat în cap . A fost împuşcat în Baton Rouge ,
Louisiana de un bărbat , cu un pistol magnum de calibru 44 . Acest fapt a fost larg mediatizat în Japonia şi pubicul japonez a fost şocat când ucigaşul a fost conside rat nevinovat . Mulţi s-au întrebat dacă studentul nu a putut face diferenţa între “ f reeze” şi “please” sau dacă adresa criminalului era similară cu adresa la care avea loc petrecerea de Halloween , sau dacă criminalul a avut sau nu prejudecăţi rasiale.
Au trecut 20 de ani de când am început să vin în Statele Unite,dar pronunţia mea la limba eng leza mea nu s-a îmbunătăţit deloc .
Pentru mine , diferenţa între R ş i L este foarte dificilă (de exemplu , Rice (orez) devine Lice (păduchi ) , sau Liver ( ficat )devine River ( râu ) ) .
Un apel la adresa Ministerului Educaţiei din Japonia : nu s-ar putea restructura predarea limbii engleze în Japonia?