Dl. şi d-na Emoto aveau programat un zbor la Singapore astăzi. S-ar putea crede că au avut o dimineaţă lejeră şi că ajungând la aeroport au mai avut timp de un ceai sau ceva de la bar. Totuşi, din cauza scurtei şederi în India, pentru că dl. Emoto a vrut să vorbească cu cât mai mulţi oameni, a mai susţinut un seminar în această dimineaţă.

Am avut un seminar de o oră pentru novicele de la DMI. Pentru că nu am avut prea mult timp la dispoziţie dl. Emoto a susţinut el însuşi seminarul în limba engleză. A fost prima dată când a vorbit la un seminar în limba engleză şi am învăţat, cu această ocazie, modul de folosire al anumitor cuvinte şi fraze. Cred că, de altfel, engleza lui era mai uşor de înţeles pentru indieni, decât engleza mea. Cred că a fost foarte bine că a şi-a încheiat seminarul din India în limba engleză.

Împreună cu surorile DMI. Ca gest de bun-venit, peste tot unde mergeam, oamenii, ne pictau un punct roşu pe frunte.

Toate seminariile din India au fost foarte bine primite. Fr. Arul Raj a spus “Când veţi mai veni? Sunt deja două sau trei şcoli care v-au rugat să mergeţi să le vorbiţi. Data viitoare vor veni 1.000 sau 2.000 de studenţi.”

DMI are o reţea vastă de oameni; în special grupurile de femei au în total, cam 10.000 de membri. Cred că această vizită în India a iniţiat răspândirea mesajului d-lui Emoto în această parte a lumii.

D-lui Emoto îi place curry, deci îi place să mănânce cu mâinile şi cu toţii bănuim că a fost indian în viaţa anterioară; sunt sigură că va veni din nou aici. Sper că studenţii ne vor primi cu aceeaşi căldură cu care ne-au primit şi acum. (şi sper că până atunci vom putea bea o bere aici, la un restaurant normal !?)

D-le şi d-nă Emoto, mai am multe de învăţat, dar vă mulţumesc că m-aţi luat cu dvs. în această călătorie în Thailanda şi India. Mai aveţi mai mult de două luni de zile de călătorii prin Europa şi SUA, dar dacă aţi supravieţuit în India, sunt sigură că restul călătoriei va fi floare la ureche. Anunţaţi-mă când veţi avea din nou nevoie de un însoţitor!

Secretară IHM Ayano Furuya

Primul seminar „Mesaj de la Apă” al d-lui Emoto în India a fost susţinut în faţa studenţilor din anul întâi de la Colegiul de Inginerie, DMI. Cei 200 de studenţi ne-au întâmpinat cu aplauze.

Pentru că studenţii acestui colegiu ştiau limba engleză, mi s-a cerut din nou să fiu translator. De data acesta am avut puţine emoţii pentru că trebuia să vorbesc în faţa unui public mai numeros decât data trecută, în Thailanda. Dar aveam încredere pentru că înţelegeam bine seminariile d-lui Emoto având ocazia să-l aud vorbind de multe ori în această călătorie şi de câteva ori înainte. Începusem şi să mă obişnuiesc cu felul în care vorbeşte dl. Emoto.

Am primit ghirlande uriaşe în semn de bun-venit. Au un miros foarte plăcut, dar sunt şi foarte grele!

Totuşi, pentru că engleza era a doua limbă a studenţilor şi pentru că pronunţia mea era mai apropiată de engleza americană, le era greu să înţeleagă ce spun şi m-au rugat să vorbesc mai rar. Am urmărit să vorbesc rar şi cât mai clar cu putinţă, dar îmi fac griji pentru că nu ştiu cât anume au putut ei înţelege din acest seminar, în acele condiţii.

Seminar la colegiu. Un seminar dificil atât pentru noi cât şi pentru studenţi.

Totuşi, una dintre surori s-a referit la seminarul d-lui Emoto descriindu-l ca fiind o “cuvântare inspirată”. Conferinţele d-lui Emoto îl învaţă pe cel care le ascultă să privească dintr-un alt punct de vedere şi îl face să înţeleagă că fiecare are puterea de a schimba apa şi de aceea are puterea de a se transforma pe sine. Nu este necesar să înţelegi fiecare cuvânt sau idee din seminar ci să fii capabil să primeşti acest mesaj extraordinar de la apă.

Când am realizat acest lucru, am conştientizat puterea transformatoare a seminariilor d-lui Emoto şi a fotografiilor sale cu cristale. Chiar şi în cele mai complicate teorii ale sale se află inspiraţii pe care oricine le poate interpreta. Fără ca studenţii să înţeleagă toate cuvintele, seminarul şi cristalele singure au avut puterea de a le transmite acest mesaj.

Am avut două seminarii dimineaţa şi unul după-amiaza. Ne-a fost foarte greu în căldura aceea, având un singur ventilator în tavan pentru a ne răcori, dar sunt sigură că a meritat efortul pentru a vorbi celor 500 de studenţi. Cu toţii au ascultat cu mare atenţie. Le mulţumim.

D-na Emoto era mereu atentă lavacile care umblau pe străzi. În final a reuşit să facă o fotografie unui viţeluş care era legat de un gard, la colegiu.

Secretară IHM Ayano Furuya

Ne-am îndeplinit cu succes misiunea din Thailanda şi am plecat astăzi spre sudul Indiei, în oraşul Chennai. Acesta este unul dintre oraşele care a fost lovit de tsunami anul trecut. Aici se află şi biroul central al NGO, grupul DMI, care lucrează cu oamenii afectaţi de tsunami. Am venit în acest oraş pentru a înmâna o donaţie pentru a sprijininul financiar al proiectului DMI, pentru un orfelinat al copiilor afectaţi de tsunami, şi pentru a informa cât mai mulţi oameni posibil despre ideile d-lui Emoto, despre importanţa apei şi a conştiinţei.

Am ajuns în aeroportul din Chennai după-amiaza şi ne-am întâlnit cu surorile de la DMI. Dl. şi d na Emoto puteau să rămână în India numai două nopţi, astfel că programul stabilit iniţial era destul de încărcat, dar dl. Emoto era chiar fericit spunând “Pot vorbi cu atât de mulţi oameni”. Am simţit că bucuria şi scopul misiunii lui este acela de a face cunoscute la cât mai mulţi oameni cu putinţă mesajele primite de la apă.

Am fost să vizităm un grup de femei care munceau la o carieră de piatră, grup care se întreţinea singur. Ele locuiau într-un sătuc sărăcăcios care avea şi o clasă de instruire pentru copii de aici. Acolo, existau numeroase cocioabe şi barăci ridicate pe pământul plin de praf, copii în picioarele goale care se zbenguiau prin preajmă şi vaci care ronţăiau gunoi.

Oamenii acestui oraş scot piatra din munte pentru a o folosi în construcţii. Totuşi, chiar dacă lucrează cât e ziua de lungă, nu câştigă prea mulţi bani. Majoritatea profitului le este luat defirmele care îi angajează ca muncitori.Surorile DMI au fost mai întâi în acest oraş, au adunat toate femeile de aici şi le-au învăţat importanţa de a economisi bani. Până atunci, ele cheltuiau tot ce câştigau într-o zi, astfel că rămâneau fără nici un ban pentru cazuri de urgenţă, şi erau nevoite să-i împrumute de la cămătarii profitori. Surorile au scos afară femeile fără putere care erau încuiate în case şi le-au întărit fondurile astfel încât să poată lua cu împrumut şi da cu împrumut sau să-i folosească pentru a obţine împrumuturi mai mari de la bănci.

Împreună cu grupul de femei care se întreţine singur

Împreună cu dl. şi d-na Emoto am avut şansa de a întâlni una dintre aceste femei şi de a vorbi cu ea. Toate aceste femei erau foarte vii şi pline de încredere că îşi pot transforma singure viaţa prin propriile puteri. Surorile DMI le-au dat motivele pentru care să se adune împreună dar era numai meritul lor faptul că şi-au introdus singure o reţea de curent electric în sat sau că şi au construit un drum nou. Am simţit aici puterea muncii pământului. Astfel de grupuri de femei s-au dezvoltat ca număr pe măsură ce au putut demonstra celorlalţi oameni succesul concret al eforturilor lor. Momentan, spun ele, există cam 10.000 de femei care lucrează în grupuri similare în zonele respective.

După ce am ascultat povestea lor, ele l-au rugat pe dl. Emoto să spună ceva. El a început prin a spune „secolul 20 a fost secolul focului. Secolul 21 este secolul apei.” Când am tradus aceste cuvinte în engleză, mă întrebam ce anume vrea să spună. Răspunsul a venit în următoarea propoziţie, „cu alte cuvinte, secolul 20 a fost secolul bărbaţilor, iar secolul 21 este secolul femeilor.” Când au auzit aceasta, faţa femeilor s-a înseninat şi toate au izbucnit în aplauze.

În acest fel, cuvântările d-lui Emoto despre apă pot fi conexate cu independenţa şi activităţile femeilor. Am simţit atunci că am avut acces la sensul mai profund la ceea ce dl. Emoto înţelege prin apă, prin conştiinţă şi prin legea „o iubire la două recunoştinţe”

Mai târziu, am mai avut puţin timp la dispoziţie, pe care l-am petrecut cu copii acestui sătuc, la centrul lor de pregătire. Toţi erau cu picioarele goale. Dar aveau ochii strălucitori şi plini de curiozitate. Dl. Emoto le-a cerut copiilor să aibă grijă de apa pe care o folosim cu toţii în fiecare zi, pentru că, fără ea nimeni nu poate trăi. Şi pentru că fiecare dintre noi este şi apă, iar dacă apei îi plac cuvintele frumoase, şi în special cuvintele iubire şi recunoştinţă, atunci trebuie să avem aceste sentimente şi cuvinte şi cât mai mult în viaţa noastră. Aşa că haideţi să folosim cuvinte bune şi să-i spunem apei că o iubim şi că îi mulţumim mereu.

Împreună cu copiii. Dl. Emoto le-a cântat un cântec

Copiii dansând pentru noi

Astfel că din moment ce apa este o substanţă necesară şi foarte importantă pentru noi toţi, are şi puterea să fie în legătură cu oricine. Spre deosebire de seminariile obişnuite, cred că din cauza faptului că această discuţie a fost mai degrabă un dialog, aceste femei şi copiii lor au rezonat mult mai bine cu ceea ce le spunea dl. Emoto.

Aici ne-am rugat pentru apă

Apa se scurge din muntele care a fost săpat pentru a scoate pietre.

Thailanda este o faimoasă ţară Budistă. Pentru că dl. şi d-na Emoto erau pentru prima dată în Thailanda, organizatorul ne-a programat de dimineaţă un tur al oraşului. Astfel că ne-am dus la cel mai popular loc pentru turişti, Grand Palace.

Chiar dacă eu mai fusesem în acest loc, uitasem cu desăvârşire că nu ai voie cu sandale şi cu haina de deasupra, până când am fost oprită la intrare. Astfel că,ezitând, am închiriat o cămaşă şi sandale de la acest centru pentru turişti, dar cel mai neplăcut a fost faptul că am fost nevoită să port acele şosete gri pe care bătrânul le purta în sandale. Simţeam că iau foc cu încă o cămaşă pe mine şi cu noile şosete. Grand Palace este acoperit în întregime cu materiale care reflectă razele solare. În interiorul palatului există un templu despre care se spune că, cu cât străluceşte mai tare, cu atât mai mulţi zei vor veni şi era extrem de strălucitor! Era foarte diferit de templele liniştite din Japonia.

Clădirile strălucitoare din Grand Palace.
Vedeţi şosetele, sandalele şi cămaşa pe care le-am închiriat?

Pentru că era duminică, vizitatorii nu erau numai turişti, ci şi localnici, astfel că erau foarte mulţi oameni acolo. Se pare că regele şi familia regală este foarte îndrăgită de poporul thailandez.

După-amiază aveam programat un seminar la o şcoală din Bangkok care avea o orientare specială asupra naturii şi un sistem educaţional special. Cu un asemenea sistem educaţional, ideile d-lui Emoto şi fotografiile lui cu cristale pot fi acceptate aici fără vreun efort special. Şcoala se numeşte Arun şi a fost construită cu o puternică influenţă a sistemului educaţional Steiner. Diferenţa dintre celelalte şcoli Steiner şi aceasta este aceea ca aici au preluat miezul filozofiei budiste şi l-au adaptat culturii thailandeze. De asemenea, cei de aici se preocupă cu entuziasm de studiul naturii. De aceea, chiar dacă şcoala se află în Bangkok, zona este întinsă, cu muţi copaci şi un lac mare. Era o atmosferă foarte relaxantă. Cum ar spune dl. Emoto, Hado este diferită în perimetrul acestei şcoli.

Cu directorul şcolii Rung Arun

Şcoala este în întregime construită din lemn şi are mult spaţiu împrejur. Copii care pot studia şi se pot juca liber într-un loc ca acestea sunt cu siguranţă foarte fericiţi. Din păcate, fiind duminică, la seminar nu au participat mulţi studenţi, dar atmosfera a fost foarte plăcută cu un număr atât de mic de participanţi.

Eu eram cea mai bucuroasă că publicul era în număr atât de mic. Mi s-a oferit ocazia să călătoresc împreună cu dl. Emoto de data aceasta, pentru că locuisem în Thailanda aproape un an de zile, deci puteam să mă descurc şi de asemenea puteam să ajut şi la munca de secretariat care trebuia făcută. Mă aşteptam să traduc, la un moment dat pentru dl. Emoto, nişte conversaţii pe care urma să le aibă cu anumite persoane. Totuşi, am debutat, în mod neaşteptat ca translator la acest seminar. Pentru că toate cursurile se predau aici în limba engleză, toţi participanţii la seminar erau vorbitori de limba engleză.

Şcoala Rung Arun

Cred că m-am descurcat suficient de bine ca să pot primi, în viitor alte şanse de a mai traduce la seminarii. Datorită faptului că am tradus şi că mai participasem la câteva seminarii ale d-lui Emoto, am început să înţeleg mai bie sensul mai profund a ceea ce spune el la aceste seminarii şi de asemenea, am înţeles mai bine conexiunea dintre mine şi natură.

Secretară IHM Ayano Furuya

Astăzi voi începe 13 zile consecutive de seminarii, după următorul program:

Nu mă pot plânge în legătură cu acest program foarte încărcat, deoarece eu sunt cel care l-a planificat şi aprobat. Pot doar să mă străduiesc să fiu la înălţime.

Primul din această serie de seminarii a fost organizat de către compozitorul melodiei „Cântecul Apei”, Ryusuke Seto, pentru distribuitorii Amway. Ellucrează, de fapt, pentru Amway, de mai bine de 20 de ani şi se află într-unul din posturile de conducere ale acestei organizaţii. Întâlnirea iniţială cu Ryusuke a fost intermediată de nepoata soţiei mele, care este şi ea distribuitor Amway în grupul lui Ryusuke.

Seminarul a fost programat iniţial pe data de 11 martie, dar biletele s-au vândut imediat ce Ryusuke a dat publicităţii anunţul cu privire la organizarea acestui seminar. Astfel că, în ultimul minut am mai adăugat o zi de seminarii, pe data de 10. Sala se află în clădirea Amway, lângă Shibuya’s NHK. Este o sală cu aproximativ 500 de locuri. Am fost impresionat de puterea lui Ryusuke de a atrage oamenii să vină la acest seminar.

Ambele seminarii au avut loc cu sala plină. Începutul turului de 13 zile de seminarii a fost promiţător. Răspunsul publicului a fost mai apropiat de cel american, mă refer la faptul că modul în care oamenii au aclamat şi au aplaudat, nu este prea japonez. Oamenii chiar m-au ovaţionat în picioare în finalul celui de-al doilea seminar; prima experienţă de acest gen în Japonia.

Ovaţii în picioare la seminarul Amway

Reţeaua de energie pe care am simţit-o acolo a fost asemănătoare cu reţeaua de oameni care au ajutat la răspândirea cărţii mele “Mesaj de la Apă”. Această carte a fost răspândită cu ajutorul cuvintelor izvorâte mai ales de pe buzele femeilor, deoarece această carte nu se găseşte în orice librărie. Chiar şi la seminar, cam 900 din 1000 de participanţi, erau femei. Am fost surprins în mod deosebit să constat că multe dintre ele erau tinere. Am primit o hado bună de la toată lumea şi m-am simţit foarte bine. Vă mulţumesc tuturor.

În cea de-a doua zi, fiica lui Ryusuke, Hanayo, a venit şi ea să participe la susţinerea seminarului. Ryusuke şi fiica lui au interpretat “Cântecul Apei” cu vocea lor minunată şi au copleşit întreaga audienţă. Acest cântec mă impresionează întotdeauna. Sper ca voi toţi să-l puteţi auzi măcar o dată. Pot, măcar, să vă prezint aici versurile la scrierea cărora am ajutat şi eu.

「CÂNTECUL APEI 」
Musica: Aman Ryusuke Seto
Versurile: Luvian Hanayo Seto

În depărtări în Univers, această stea strălucitoare
Planeta noastră minunată, Stea de apă Albastră-Argintie,
Râu de lumină, prin Calea Lactee,
Mă întreb de ce sunt aici pe acest pământ
I.

De ce respirăm ? Unde vom merge de aici?
Să ne punem nouă înşine această întrebare şi apei din fiecare dintre noi

Tot ce avem nevoie este Iubire
Tot ce avem nevoie este un Mulţumesc
Vom dărui acest dar simplu
Cu toţii împreună într-o sublimă Armonie

Ascultă vocea dinăuntrul tău; apa din interiorul fiecăruia,
Ne murmură în suflet, dansând pură, cristalină.

Cântă-i o melodie cu voce dulce de înger.
Dăruind Armonie, poţi transforma orice.

Picături de ploaie cad din ceruri, darul cel mai de preţ al Naturii.
Care aduce cu Lumina Iubirii, albastrul pământului nostru.

Tot ce avem nevoie este Iubire
Tot ce avem nevoie este un Mulţumesc

Vom dărui acest dar simplu
Toţi împreună într-o sublimă Armonie

Să ne dăm mâinile cu toţii, împărtăşind lumină şi armonie
Să ne umplem inimile cu Lumină şi Iubire

Tot ce avem nevoie este Iubirea
Tot ce avem nevoie este un Mulţumesc
Vom dărui acest dar simplu
Toţi împreună într-o sublimă Armonie
Toţi împreună într-o sublimă Simfonie.

Astăzi la Kanda a avut loc simpozionul organizat cu ocazia comemorării înfiinţării Asociaţiei
Japoneze Hado. Întotdeauna au existat tot felul de organizaţii sau asociaţii de medicină
alternativă dar, în mod surprinzător, aceasta a fost prima tentativă de întemeiere a unei
asociaţii pentru Hado.

Dr-ul Terayama a venit să ne sprijine.
Ne-a încântat cu o frumoasă piesă interpretată la violoncel.

Ca pionier al Hado sunt fericit că în sfârşit aceasta a prins contur. Sunt încântat mai ales
pentru că directorul acestei asociaţii este Dr. Kawashima. El este unul din instructorii în Hado
pe care i-am instruit personal şi, de asemenea, profesor la Universitatea Medicală pentru
Femei din Tokyo. Are doar 40 şi ceva de ani. Directorii unor astfel de organizaţii sunt, de
obicei, mai în vârstă, profesori ieşiţi la pensie. Generaţia mai tânără începe, în sfârşit, să se
implice mai mult.

Dr. Kawashima şi eu
Eu am devenit Consilierul Principal.

În domeniul Hado, Dr. Kawashima şi cu mine suntem student şi profesor, în relaţia personală
însă, suntem doctor şi pacient. Din această cauză, avem o relaţie specială în care avem
fiecare ocazia de a învăţa şi de a fi învăţat. Avem încredere unul în celălalt.

L-am întâlnit pe Dr. Kawashima, pentru prima dată, la un seminar pentru instructori hado,
cu opt ani în urmă. La petrecerea de după seminar, mi-a spus “Scopul meu este acela de a
transforma această lume într-o lume care să nu aibă nevoie nici măcar de un singur medic”.
Am întâlnit mulţi medici interesanţi, dar a fost primul care a spus aşa ceva. Am fost foarte
surprins şi, în acelaşi timp, m-am simţit foarte apropiat de el.

Şi, ca director, în cadrul discursului de astăzi a afirmat acelaşi lucru în faţa a 500 de oameni.
Sunt convins că mulţi dintre ei au fost surprinşi să audă asta. S-ar putea să fi fost oameni
care să fi gândit că o societate fără medici nu poate exista. În ceea ce mă priveşte pe mine,
vreau să-l ajut pe Dr. Kawashima atât cât voi putea, să răspândească ideea că oricine se
poate vindeca singur.

Cu ataşamentul meu puternic faţă de cuvântul “HADO” acesta începe să devină un cuvânt
mondial, la fel ca şi cuvântul “TSUNAMI”. Sper cu adevărat că această asociaţie să constituie
punctul de plecare în realizarea unor cercetări serioase şi a unor activităţi de mare anvergură
în acest sens, astfel încât mass-media şi clasa superioară să nu mai poată ignora HADO de
acum înainte.