Vă rog să transmiteţi acest mesaj tuturor cunoscuţilor voştri.

Rugăciunile pot ameliora un al doilea dezastru.
Către toţi oamenii din această lume:
haideţi să ne rugăm cu iubire pentru ţările de pe malul Oceanului Indian !!

Îmi pare foarte rău de pierderile teribile cauzate de cea mai mare catastrofă a celui mai mare tsunami din istorie. Nu am cuvinte să-mi exprim sincerele condoleanţe pentru cei morţi familiilor lor. Dar mă rog lui Dumnezeu pentru ca sufletele lor să se odihnească în pace.

Chiar astăzi, WHO a emis un avertisment cu privire la posibilitatea apariţiei unor epidemii. Acum, condiţiile de igienă s-au înrăutăţit foarte mult şi epidemii precum holera ar putea izbucni oricând. Dacă s-ar petrece asta, ar putea muri la fel de mulţi oameni câţi au fost omorâţi de valul ucigaş, tsunami.

Ca cercetător al Hado (vibraţie), sunt foarte îngrijorat de acest dezastru care s-a produs. Incluzând şi problema igienei, simt “câmpurile de vibraţie” ale acestor ţări extrem de deteriorate. Aceste „câmpuri” sunt create de sentimente de frică, lăcomie, griji, lipsă de încredere, mânie, singurătate şi neputinţă, care pot activa (energiza) microorganismele nefavorabile (negative) care se dezvoltă în astfel de medii.

Oamenii nu se pot abţine de la astfel de sentimente acum şi cu siguranţă aceste sentimente vor rămâne în ei multă vreme. Mulţi oameni au asemenea sentimente şi totul este ca un complot, dar sentimentele lor de mânie şi ostilitate vor amplifica şi mai mult negativitatea „câmpului”. Trebuie, de asemenea să luăm urgent în considerare posibilitatea apariţiei unor epidemii.

Noi trebuie să anihilăm acest câmp negativ în orice mod posibil. Există deja o vibraţie (Hado) de frică datorată atacurilor teroriste şi a bombelor şi aceasta este ca o staţie de benzină care are o scurgere şi este gata să explodeze.

Ce putem face? Singura modalitate este ca toţii oamenii din lume să se roage pentru reabilitarea (recuperarea) zonelor afectate. Cu siguranţă, rugăciunea va purifica foarte mult, cu vibraţia ei binefăcătoare, câmpul negativ creat. De aceea, începând de astăzi, haideţi să închidem ochii pentru câteva secunde, înainte de a lua masa şi să ne rugăm pentru aceste ţări. Haideţi să ne rugăm pentru ei şi înainte de a merge la culcare. De asemenea, când ne vom ruga, la sfârşitul acestui an pentru anul care vine, haideţi să ne rugăm înainte de toate pentru pacea lumii .

În urma cercetărilor pe care le-am realizat în ultimii zece ani cu cristalele de apă, am demonstrat faptul că energia pură a conştiinţei oamenilor poate transforma apa în zonele în care oamenii se roagă pentru ea, indiferent de distanţa la care se află. De asemenea, cea mai eficientă vibraţie este aceea a sentimentelor de Iubire şi Recunoştinţă. Acum este momentul pentru ca noi toţi să trimitem sentimentele noastre de Iubire şi Recunoştinţă apei de pe planeta noastră.

Cristalul apei căreia i s-au arătat
cuvintele "Iubire şi Recunoştinţă"

Doamna Nobuyo Kosaka este văduva lui Wado Kosaka (autorul Documentului Takenouchi) care a murit în luna Octombrie, în urmă cu doi ani, la vârsta de 54 de ani. Nu am întâlnit-o până acum pe soţia lui şi pentru că am dorit să o cunosc personal, am invitat-o astăzi la mine la birou.

Iată şi motivul pentru care am invitat-o: Am primit un e-mail de la regizorul filmului “What the Bleep Do We Know!?” , William Arntz, pe la începutul lunii Decembrie, în care îmi scria: “Când m-am întors acasă, în timp ce despachetam, am găsit în geanta mea de voiaj o carte foarte interesantă. Cartea se numeşte ‘Takenouchi Document’. Nu-mi amintesc cine mi-a dat-o, dar mă interesează foarte mult această carte. Câţiva prieteni de-ai mei o consideră şi ei foarte interesantă, de aceea te rog sămi mai trimiţi nişte exemplare.

Când am citit acest mesaj, mi-am amintit de o carte de vizită pe care o primisem de la unul din angajaţii mei, in timpul festivalul din 27 noiembrie. Era cartea de vizită a doamnei Nobuyo Kosaka. “Probabil că i-a dat şi cartea lui Will” m-am gândit eu şi am rugat-o pe secretara mea să verifice. Toate acestea se petreceau când eram în Los Angeles, astfel că am fixat o întâlnire cu doamna Kosaka, imediat ce m-am întors în Japonia.

Documentul Takenouchi este un vechi document istoric lăsat spre păstrare familiei Takenouchi care avea în grijă sanctuarul numit Kousou Koutai . În ultimii opt ani am avut multe ocazii să studiez acest document despre care mulţi oameni spun însă că este un fals. Domnul Kosaka era unul dintre cei mai faimoşi cercetători ai Documentului Takenouchi. Cartea lui a fost publicată mai întâi în 1995 şi s-a bucurat de un oarecare succes (cartea pe care eu o deţin este deja a zece-a ediţie, publicată în Iulie 2000). Am şi publicat un interviu cu domnul Kosaka, care a apărut în revista Hado, în urmă cu zece ani. El m-a rugat atunci să-i recomand o editură din străinătate pentru a putea publica şi versiunea în limba engleză a cărţii sale. Însă, a murit două luni mai târziu şi acest plan a fost dat uitării.

Astăzi i-am spus doamnei Kosaka despre acel plan dar ea nu ştia nimic despre asta. Nu era prea implicată în munca soţului său când acesta era în viaţă. A început, însă, să se implice după moartea lui, când a înţeles că ea este cea care trebuie să-i continue munca. Astfel că versiunea în limba engleză a acestei cărţi a fost finalizată de curând.

Simt că planul de atunci a început să prindă contur şi aş vrea să ajut în continuare cu tot ce pot. Am presentimentul că odată cu trecerea timpului, se vor petrece multe lucruri interesante în legătură cu această carte. Şi pe măsură ce se vor desfăşura, vă voi informa şi pe dumnevoastră în legătură cu ele, în această pagină de web.

De data aceasta, nu am avut programat nici un seminar pe timpul şederii mele la Los Angeles. Totuşi, parcă nu era corect să nu am nici măcar un seminar în timp ce eram America. Probabil că deja corpul meu s-a obişnuit cu seminariile, ţinând cont de faptul că fac acest lucru de patru ani de zile, cel puţin de patru ori pe săptămână. Am devenit nu un dependent de muncă ci un dependent de seminarii.

Tocmai când simţeam că îmi lipsesc seminariile, fiul meu a venit la mine şi mi-a spus: ”Te am luat pe nepregătite, dar un grup de meditaţie a aflat că eşti în Los Angeles şi vor să găzduiască un mic seminar de-al tău. Eşti interesat?” „Bineînţeles!”, am fost eu de acord fără nici o ezitare. Asta s-a petrecut acum trei zile.

Astăzi este ziua în care voi ţine acel seminar. Locul unde se va desfăşura acesta este o casă particulară mică de lângă faimosul port de yacht-uri, Marina Del Ray. Am fost surprins de cât de mic era locul în care urma să ţin seminarul. Chiar şi în camera cea mai mare, nu ar fi încăput mai mult de zece persoane. “Vom ţine seminarul aici?” am întrebat eu.

“Nu, nu aici, ci afară, în grădină” a spus fiul meu. Grădina avea cam 60 de yarzi pătraţi cu aproximativ 30 de scaune şi un ecran mic pentru proiectare. Era o zi frumoasă, însorită, cu un cer senin. Îmi făceam puţin griji pentru că nu ştiam dacă imaginile vor fi vizibile la lumina zilei, dar gazda a adus nişte material pe care l-a pus în jurul ecranului. A ajutat şi faptul că noul meu proiector, pe care tocmai îl cumpărasem este destul de puternic.

Seminarul a început la ora 1:30 în loc de ora 1:00 dar cu „sala” plină !?, astfel, primul meu seminar în aer liber a început. Mulţumită traducerii excelente a lui Ron Kato sau poate pentru că nu mai vorbisem unui public de ceva vreme, totul a mers atât de bine, încât nu mă mai opream. Ron trebuia să plece la 3:30, dar Natsuko Sakai, translatorul de la seminarul din aprilie, i-a luat locul, astfel că am încheiat pe la ora cinci. Seminarul a ajuns s-a prelungit până la trei ore şi jumătate.

Chiar dacă au fost anunţaţi în ultima clipă, cu toţii au rămas până la sfârşit şi sper că s-au simţit bine.

Ca să ştiţi şi dumnevoastră: îmi place la nebunie, să vorbesc.

Am plecat astăzi la San Francisco împreună cu fiul meu, pentru a ne întâlni cu Manfred. El este un consultant de editare care lucrează în toată lumea. Înainte de a merge la biroul lui, am trecut pe la aeroportul din San Francisco pentru a-l lua şi pe directorul general Hazaka care venise din Japonia, I-am fost prezentaţi lui Manfred de către Konrad de la Koha publishing din Germania. El este cel care ne-a sugerat să vorbim cu Manfred, care are peste 30 de ani de experienţă în editarea internaţională.

Directorul general Hazaka a venit până în State pentru că am simţit că fiind directorul principal al companiei mele, IHM ar trebui să vină să vadă piaţa americană şi să întâlnească oamenii cu care avem planuri de viitor. Noi credem că vor fi în mod special multe cereri astfel de publicaţii în viitorul apropiat.

Biroul lui Manfred se află pe un deal frumos, chiar dincolo de Golden Gate Bridge. Nici casa lui nu este prea departe. Intrând doar în biroul său, se vede clar cât de mult succes are şi cât este de talentat în munca sa.

Am învăţat multe lucruri despre editarea în SUA şi în restul lumii. Hazaka mi-a spus mai târziu că dacă vrem să lucrăm la nivel global aşa cum ne-am propus, avem cu siguranţă nevoie de sfaturi de la un profesionist ca Manfred, sau pe cineva ca el în echipa noastră şi că este de asemenea necesar să lucrăm după regulile fiecărei zone în parte.

În ceea ce mă priveşte pe mine, am învăţat mult mai multe lucruri din conversaţia din aceeaşi seară de la cină, la restaurantul japonez, decât din discuţiile detaliate de afaceri pe care le avusesem mai devreme. Totul ar trebui să înceapă de la a ne cunoaşte unul pe altul şi a învăţa să avem încredere în ceilalţi. Arată bine, nu-i aşa?

cu Manfred

În seara aceasta am participat la seminarul Mirandei, la Universitatea Santa Monica. Vroiam să ştiu cum realizează ea vindecarea. Sala era primitoare şi cei cam 100 de participanţi aveau cu toţii o vibraţie (hado) bună. A fost o experienţă foarte frumoasă.

în partea stângă sunt fotografii cu unele dintre animalele favorite.

Seminarul a început cu o mini conferinţă de o jumătate de oră, susţinută de Miranda, după care au urmat consultaţiile pe care tot ea le dădea, pentru ameliorarea (vindecarea) relaţiei dintre animal şi stăpân. Miranda analizează relaţia dintre animal şi stăpânul său uitându-se la fotografiile pe care acesta le aduce. Proprietarii animalelor primesc soluţii şi sfaturi practice, plecând de acolo mulţumiţi şi încurajaţi. Sunt sigur că aceste seminarii vor avea succes şi în Japonia.

Erau câţiva oameni care îşi aduseseră câinii dar nu toţi oamenii au ca animale preferate câini sau pisici, ci orice alt animal. Unii dintre ei au adus fotografii cu caii sau cu păsările lor.

Cea mai mare surpriză a fost însă, sesiunea care a urmat. Văzând aceasta, am fost pe deplin convins că a scrie o carte împreună cu Miranda nu este deloc o greşeală. În această sesiune, una din persoanele prezente trebuia să ţină în mână un bol cu apă timp de aproximativ 10 minute, timp în care Miranda îi vorbea acelei ape, percepând în acest fel problemele cu care acea persoană se confrunta.

Era exact ca şi consultarea hado pe care o realizam şi eu, numai că eu foloseam pentru aceasta un aparat numit MRA. Eu am nevoie de un aparat pentru a face asta, dar ea nu are nevoie de nimic. Întregul ei corp este ca un senzor, ca un agent vindecător. Întotdeauna am simţit că voi întâlni o astfel de femeie care va apărea la un moment dat în faţa mea şi iată, Miranda este aceea.

După această prezentare, Miranda m-a prezentat tuturor participanţilor. A trebuit să le vorbesc timp de 20 de minute. Am fost surprins să constat că am vândut 60 de cărţi Mesajul Apei în acel loc. Din experienţa mea anterioară pot să vă spun că, de obicei, dintr un grup de 100 de persoane, numai 30 cumpără această carte. Poate că nu este o idee prea bună să vorbesc şi să arăt prea multe imagini din ea, dacă vreau să se vândă mai bine decât până acum...

Oricum, vă rog să aşteptaţi cu nerăbdare cartea care va apărea în curând!

Cam la cinci luni după acel seminar din Los Angeles, am avut un seminar la Santa Fe în data de 12 Septembrie. Datorită filmului care era deja cunoscut, în sală, pe scaune, erau vreo 820 de oameni şi încă vreo 200 în picioare. Şi acolo, la acest seminar, pe rândul din faţă, se aflau din nou cei doi. Mai târziu am aflat că Miranda locuieşte în Santa Fe şi are biroul în Los Angeles.

Le-am făcut discret cu mâna de pe scenă şi mi-am început conferinţa. M-am simţit extraordinar vorbind în faţa unui public atât de primitor care râdea la toate glumele mele. Ajungând la partea în care am vorbit despre rezonanţă, am folosit, ca de obicei un diapazon. Imediat după ce am spus “ahh” l-am auzit pe Whisper lătrând tare. Uitasem că este acolo şi am fost foarte surprins. “Aceasta este rezonanţa” am punctat eu publicului imediat după aceea. La acel moment, sala s-a umplut de râsete. În urma acestui incident m-am hotărât sa scriu cartea împreună cu Miranda. I-am împărtăşit această idee şi ei, la sfârşitul seminarului. A fost foarte receptivă şi s-a bucurat foarte mult.

La trei luni de la acest seminar, iată-mă din nou la Los Angeles pentru a-mi ţine promisiunea. Interviul s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, ieri şi azi, conform programului strict pe care eu îl pregătisem înainte. Chiar dacă am avut nevoie de doi interpreţi, unul care folosea limbajul semnelor pentru Miranda, şi unul de limba engleză pentru mine, ceea ce a făcut ca discuţia noastră să dureze de patru ori mai mult, conversaţia a fost foarte interesantă şi plăcută. Ne-a fost foarte folositor faptul că translatorul meu, Natsuko Sakai (ea a tradus pentru mine şi în Aprilie) a fost la două dintre seminariile Mirandei înainte de acest interviu.

Interviu în biroul fiului meu, în Los Angeles.

Sper să putem publica această carte în acelaşi timp şi în Japonia şi în America, cam prin luna Mai, anul viitor. Nu am contactat încă nici o editură aşa că, dacă sunteţi interesaţi, vă rog să mă contactaţi. Conţinutul acestei cărţi se referă la “Un bărbat care ne-a ajutat să vedem lumea invizibilă. O femeie care ne-a ajutat să auzim lumea liniştii.”

Motivul principal pentru care am venit în Los Angeles de data aceasta este pentru a-i lua un interviu Mirandei. Ne gândisem să scriem o carte împreună. Am adus vorba despre ea în unele din jurnalele mele trecute dar am să vă spun acum cum am ajuns să o cunosc şi care este motivul pentru care vrem să scriem o carte împreună:

S-a petrecut în timpul seminarului din Aprilie anul acesta. Pe rândul din faţă am observat o femeie frumoasă cu un câine. Părea oarecum diferită de restul persoanelor din public. Câinele ei, un Golden Retriever mare, stătea liniştit lângă stăpâna lui. Câinele se uita când la pozele mele, când la ea.

Când am explicat fenomenul rezonanţei folosind un diapazon am spus un “ahh” cu voce tare. Imediat ce am făcut aceasta, câinele s-a ridicat şi a început să se plimbe neliniştit în cerc. Am sperat că va lătra pentru a demonstra exact fenomenul rezonanţei. Stăpâna lui l a liniştit însă, făcându-l să se aşeze din nou lângă ea.

Mi-am dorit foarte mult să fac cunoştinţă cu acest câine, după seminar, atât pentru mine cât şi pentru soţia mea care este o mare iubitoare de câini. Am fost surprins să-i găsesc atât pe câine cât şi pe stăpâna lui la petrecerea de după seminar. (vezi fotografia de mai jos). Când am aflat mai multe lucruri despre câine şi despre stăpâna lui, am înţeles în sfârşit.

Miranda şi Whisper câinele călăuzitor pentru surzi

Ea avusese un accident în urma căruia a început să-şi piardă auzul. Aproape că surzise de tot în urmă cu 15 ani. Câinele pe care-l avea cu ea se numea Whisper şi era câinele ei călăuzitor. Din cauză faptului că era dresat să nu latre, el a devenit neliniştit în timpul seminarului meu, el vrând, de fapt, să rezoneze cu mine şi să latre.

Am înţeles de la ea că poate comunica nu numai cu câinii, ci cu orice alt animal. Astfel că, în timpul seminarului meu, Whisper îi spunea Mirandei care dintre fotografiile cu cristale îi plac şi care nu. Miranda mi-a spus că şi câinele ei avea aceleaşi reacţii la fotografii pe care le avem şi noi oameni. Am fost foarte fericit să aflu că fotografiile mele pot fi înţelese nu numai de oameni dar chiar şi de animale. Atunci mi-a venit ideea să scriu o carte împreună cu Miranda.

(continuăm mâine)

În următoarele zece zile voi fi la Hado Publishing SUA, în Los Angeles. Birou de aici a fost deschis în urmă cu trei luni de către fiul meu Hiromasa şi soţia lui, Jaime. Având în vedere faptul că am început să fiu din ce în ce mai popular în America, acest birou este ca o filială în această ţară şi este mult mai eficient pentru afaceri să am un birou aici.

Acesta este foarte convenabil plasat aflându-se la numai 20 de minute distanţă de aeroportul Los Angeles. Acest birou se ocupă cu distribuirea cărţii mele pe piaţa americană. Am fost foarte bucuros şi uşurat să văd că cei doi proaspăt căsătoriţi o duc foarte bine. S-au căsătorit acum un an, pe neaşteptate, fără să ne ceară prea mult părerea. Jaime ştie limba engleză mai bine decât fiul meu (ea este din Philippine) şi se pare că se înţeleg foarte bine ajutându-se unul pe celălalt.

Am luat cina cu Ron Kato, un foarte bun translator care mă ajutase la un seminar anterior. El este un japonez-american la a treia generaţie care lucrează de mult timp la organizaţia lui Mokichi Okada, un descendent al lui Sekaikyuseikyo, şi care îmi înţelege, cu adevărat ideile. A fost de acord să traducă pentru mine şi la seminariile pe care urmează să le ţin în America. Cred că vom mai lucra împreună, mai ales că are şi o diplomă în marketing (MBA) de la o universitate americană.

Din partea stângă fiul meu şi soţia lui, Ron
În faţă, dreapta se află celălalt fiu al meu.

De data aceasta, în locul soţiei mele l-am adus cu mine din Japonia pe celălalt fiu al meu. Fiind pe un alt continent, departe de casă, sunt totuşi foarte fericit să pot lua cina împreună cu familia mea, într-o atmosferă atât de plăcută.

Am aşteptat cu nerăbdare ziua de azi, pentru că voi susţine un seminar în faţa studenţilor de la Universitatea de Studii Economice din Osaka. Am mai susţinut o singură conferinţă în faţa unor studenţi, La Universitatea RakunouGakuen din Hokkaido înainte de a publica Mesajul Apei. Am avut însă seminarii şi la Universitatea Harvard şi Universitatea San Paulo, dar cred că profesorii japonezi sunt încă mult prea conservatori.

După ce l-am întâlnit pe dr. Tokunaga, gazda seminarului meu, mi-am dat seama că este o persoană progresistă, cu o minte foarte deschisă. El invită întotdeauna la cursurile sale persoane unice care fac diferite cercetări interesante, sau, de exemplu, pe fermierul care a reuşit să obţină cel mai mare pepene din Japonia. Calitatea unei universităţi depinde, într adevăr de profesorii săi.

M-am străduit să fie o conferinţă minunată care a fost însă, o mare dezamăgire. Au fost prezenţi cam 200 de studenţi, dar cu toţii erau foarte tăcuţi. A fi tăcut este un lucru bun, dar nu am văzut sau auzit nici o reacţie din partea lor în timpul conferinţei. Unul dintre studenţi chiar a fost rugat să părăsească sala, deoarece se juca cu telefonul mobil în timpul cursului.

Seminar la Universitatea de Studii Economice din Osaka

Probabil că mulţi dintre ei mă ascultau (pentru că vreo cinci mi-au pus întrebări după conferinţă), însă nu simţeam nici o rezonanţă, nici o reacţie la ceea ce spuneam eu. Cu toţii erau lipsiţi de expresie şi chiar şi atunci când i-am rugat pe toţi să cânte împreună cu mine, nu am primit nici un răspuns .

Nici măcar atunci când le-am arătat fotografiile cu cristale, la care majoritatea oamenilor îşi exprimă surprinderea sau zâmbetul sau oftează, aceşti studenţi nu au reacţionat deloc. Am fost foarte dezamăgit de actualul sistem educaţional japonez, mai ales că îmi făcusem mari speranţe în legătură cu această conferinţă. Chiar m-am şi gândit să dau mai multă importanţă de acum înainte, din acest punct de vedere, copiilor de la grădiniţe şi de la şcolile elementare.

După conferinţă a avut loc o mică petrecere cu dr Tokunaga şi câţiva dintre prietenii lui şi am aflat că şi el avea reţineri cu privire la actualul sistem educaţional din Japonia şi că discutase deja cu unii dintre prietenii săi, cu minţile mai luminate, să aducă îmbunătăţiri actualului sistem, să introducă ceva nou. Efortul lui de a invita diferiţi oameni interesanţi să vorbească la cursurile sale este o materializare a acestei idei. La plecare, i-am spus că sunt dispus, să-l ajut atât cât voi putea. Ce zi obositoare!

Am luat cina împreună cu familia Seto (Ryusuke, Elaine, şi Hanayo) şi am vorbit despre cum am putea răspândi cântecul lor minunat, „Cântecul Apei” în întreaga lume. Hazaka şi soţia mea, erau şi împreună cu noi.

Anul viitor am intenţia de a realiza un turneu în jurul lumii şi le-am împărtăşit şi lor dorinţa mea de a face cunoscut tuturor acest cântec, folosindu-l la deschiderea seminariilor mele. Au fost foarte fericiţi auzind de planul meu. A fost o cină plină de idei debordante şi cu toţii ne-am simţit foarte bine.

Cu Ryusuke şi Elaine Seto

Hanayo Seto

Lirica acestui cântec se bazează pe următoarea poezie scrisă de mine:

Cu toţii suntem apă
Dar ce ştim noi cu adevărat despre apă?
De fapt, nu ştim nimic
Deci, nu ştim nimic despre noi înşine
De unde am venit?
De ce suntem aici?
Şi unde ne vom duce după moarte?
Nu ştim nimic.

Suntem cu toţii apă
Apa vine din Univers
Deci şi noi suntem din Univers
Să-i dăruim apei Iubire şi Recunoştinţă
După ce vom face asta, vom trece pe altă planetă
Dacă nu vom face ce ne este menit să facem,
vom rămâne aici şi o vom lua mereu de la capăt
Până când vom avea iubirea şi recunoştinţa în noi înşine.

Suntem cu toţii apă.
Haideţi să cunoaştem mai bine apa
Astfel ne vom cunoaşte mai bine pe noi înşine
Cuvintele preferate ale apei sunt Iubire şi Recunoştinţă
Şi Armonie şi Ciclicitate
Haideţi să ne exprimăm iubirea şi recunoştinţa faţă de apă

Apă, te iubim
Apă, îţi mulţumim
Apă, te respectăm.

Folosind aceste versuri, Ryusuke Seto a compus un cântec minunat:

Iată şi versiunea în limba română (traducere din engleză):

「CÂNTECUL APEI 」
Musica: Aman Ryusuke Seto
Versurile: Luvian Hanayo Seto

În depărtări în Univers, această stea strălucitoare
Planeta noastră minunată, Stea de apă Albastră-Argintie,
Râu de lumină, prin Calea Lactee,
Mă întreb de ce sunt aici pe acest pământ
I.

De ce respirăm ? Unde vom merge de aici?
Să ne punem nouă înşine această întrebare şi apei din fiecare dintre noi

Tot ce avem nevoie este Iubire
Tot ce avem nevoie este un Mulţumesc
Vom dărui acest dar simplu
Cu toţii împreună într-o sublimă Armonie

Ascultă vocea dinăuntrul tău; apa din interiorul fiecăruia,
Ne murmură în suflet, dansând pură, cristalină.

Cântă-i o melodie cu voce dulce de înger.
Dăruind Armonie, poţi transforma orice.

Picături de ploaie cad din ceruri, darul cel mai de preţ al Naturii.
Care aduce cu Lumina Iubirii, albastrul pământului nostru.

Tot ce avem nevoie este Iubire
Tot ce avem nevoie este un Mulţumesc

Vom dărui acest dar simplu
Toţi împreună într-o sublimă Armonie

Să ne dăm mâinile cu toţii, împărtăşind lumină şi armonie
Să ne umplem inimile cu Lumină şi Iubire

Tot ce avem nevoie este Iubirea
Tot ce avem nevoie este un Mulţumesc
Vom dărui acest dar simplu
Toţi împreună într-o sublimă Armonie
Toţi împreună într-o sublimă Simfonie.

Am auzit acest cântec de nenumărate ori şi de fiecare data îmi dă fiori. Versurile şi melodia pe care Ryusuke le-a pus astfel împreună sunt pur şi simplu superbe.

Fiica lui Ryusuke, Hanayo este cea care interpretează cea mai mare parte a cântecului. Are o voce plăcută, frumoasă şi pură. Apa care a auzit acest cântec, a produs un cristal care se aseamănă foarte mult cu cristalul “iubirii şi recunoştinţei”.

Cristalul apei căruia i s-au arătat cuvintele “iubire/recunoştinţă”	Cristal apei care a auzit “Cântecul Apei”

Bucuraţi-vă, de pe-acum, la gândul că voi veni şi în oraşul vostru cu acest cântec.

Aman Ryusuke Seto şi Luvian Hanayo Seto interpretând
„Cântecul Apei” la Festivalul „Apă Pentru Viaţă”

M-am întors la birou astăzi cam pe la prânz. Avusesem o întâlnire cu Jakab din Ungaria la ora trei, după care am plecat la Nakano pentru a lua cina cu dr. Hazel şi prietenii ei. Dr. Hazel a susţinut un seminar de vindecare pranică la Nakano Sun Plaza.

Dr. Hazel a găzduit, de asemenea, vreo trei sute de oameni în cadrul festivalului. În ultimele patru zile a susţinut două seminarii introductive şi două zile de lecţii avansate despre vindecarea pranică. Astăzi era cea de-a patra zi. Introducerea vindecării pranice în Japonia a decurs destul de bine până acum.

Conferinţa dr. Hazel Wardha în dimineaţa de 28 Nov., a doua zi a festivalului

Conferinţa dr. Hazel Wardha în dimineaţa de 28 Nov., a doua zi a festivalului

Grupul de începători în vindecarea pranică a dr. Hazel Wardha

Am întâlnit-o pe dr. Hazel pentru prima dată cu doi ani în urmă când mi-a găzduit seminarul din Melbourne, Australia. Am fost impresionat de capacitatea ei de a aduna 500 de participanţi la acel seminar. Atunci, ea şi-a exprimat dorinţa de a introduce vindecarea pranică şi în Japonia. I-am promis că voi face tot posibilul pentru a o ajuta în această direcţie.

Şase luni mai târziu am întâlnit o femeie pe nume Burgi care a adunat 1500 de participanţi la seminarul de la Vienna şi 1400 în Salzburg, Austria. Apoi, cu încă o jumătate de an mai târziu am întâlnit-o pe Terry, care era o gospodină obişnuită, dar care a reuşit să adune 1200 de oameni pentru a participa la seminarul din Minnesota, USA. Am aflat cu surprindere că aceste două femei aveau ceva comun: practicau amândouă vindecarea pranică.

În acea seară am luat cina la un mic restaurant vegetarian din Nakano şi am vorbit despre planurile noastre de viitor. La sfârşit am stabilit împreună ca dr. Hazel să vină din nou în Japonia în luna Februarie pentru a susţine un alt seminar. Este absolut necesar să participaţi toţi cei care sunteţi interesaţi în vindecare. Mai multe detalii veţi găsi în numărul din luna Ianuarie a revistei Hado.

În această seară am avut o conferinţă la Colegiul Cetăţenesc din Fukoka..

Acest colegiu este unul dintre numeroasele colegii cetăţeneşti de pe teritoriul Japoniei, fondat pe baza ideilor prezentate de matematicianul dr. Kiyoshi Oka, în urmă cu aproximativ 40 de ani. Am fost invitat de acelaşi colegiu în Fukoka, Hiroshima, Koube, Kansai, Nagoya şi Sapporo. Sunt sigur că există mult mai multe astfel de organizaţii conduse de semi-voluntari inspiraţi de ideile dr-lui Oka. Este a doua mea conferinţă la filiala din Fukoka. Colegiul de aici este condus de dl. şi d-na. Higashino ; îmi imaginez cât poate fi de dificil să conduci un asemenea colegiu cu doar aproximativ o sută de oameni care participă la acest fel de cursuri. Sunt întotdeauna gata să-i spijin pe aceşti oameni cu tot ce pot.

Colegiul Cetăţenesc din Fukuoka (în japoneză) --- http://www.fukuoka-cc.com/

Fiind în Fukuoka cu ocazia acestei conferinţe, dl. Satonaka de la Fukuoka Oohashi a HCC (Centrul Creativ Hado) ne-a sugerat ca toţii prietenii din Kyushu (insula pe care se află Fukuoka) să ne întâlnim pentru a lua cina împreună, seara trecută. La cină au fost prezenţi dr. Takao de la Universitatea din Kyuushu, dl. şi d-na. Tamao, instructori la Katsura, Kurikawa, aqua instructorul, membrii Yasunaga, dr. Wakimoto şi dl. şi d-na. Satonaka

Azi, în jurul orei unu am plecat cu toţii la Templul Myoken în parcul Odo lângă băile Hakata pentru a-l adora pe Ryuujin, zeul apei.

Am plecat cu toţii pentru a realiza un ritual de adorare la Templul Myoken

Pregătisem înainte un scurt raport, pe care vroiam să-l citesc cu voce tare înaintea zeului:

Raport

Către sanctuarul Myoken,

Am găzduit cu succes primul Festival Internaţional Apă Pentru Viaţă la Nihon Seinenkanon în 27 şi 28 Noiembrie 2004 la care au participat în total 3500 de oameni.

Cu această ocazie, am anunţat cu mândrie lumii constituirea pe data de 22 martie 2005 a NPO, Fundaţia Internaţională Apă Pentru Viaţă.

În următorii zece îmi iau angajamentul, ca mesager al lui Dumnezeu pentru oameni, în această lume să dezvălui tuturor adevărata menire a apei şi importanţa sa extraordinară. Sunt fericit să-mi pot lua acest angajament şi de asemenea să-ţi mulţumesc plin de recunoştinţă pentru toată iubirea şi graţia pe care o reverşi neîncetat asupra noastră.

1 Decembrie, 2004
NPO Fundaţia Internaţională Apă Pentru Viaţă
Fondator, Masaru Emoto

Îmi amintesc că am fost la Muntele Haguro pe Muntele Dewasan în Yamagata în ziua de 22 Noiembrie şi m-am rugat pentru succesul festivalului care urma să aibă loc. Am înţeles acolo, că zeul gardian era apa dintr-un lac mic numit Kagami (Oglindă). Iar acum, locul în care am venit să mulţumesc pentru succesul festivalului este Templul Myoken. Se pare că iniţiativa mea de a căuta apă mă conduce în mod spontan pe vechiul drum sacru de pelerinaj către diferitele locuri sfinte

A apărut un nor interesant.